Special

Îți place să blend in. Consideri că tot ce ai de oferit este prea valoros pentru a fi împărtășit cu oricine. Unele persoane care te cunosc îți spun că ești cameleonic. Ce ar trebui sa însemne asta? Te “dai” după lumea din jurul tău? Asta înseamnă că ești ipocrit uneori? Poate. În fond, ipocrizia este o formă de politețe exagerată, fără motiv. Sau asta înseamnă să fii lingușitor? Atunci când ai anumite interese, da. Deci ești “pe interes” defapt. Observi cât de subțiri sunt liniile dintre aceste etichete? Sunt atâtea opțiuni încât nu te poți hotărî ce fel ești. știu. Folosește-te de niște cuvinte cât mai vagi, interpretabile. În felul ăsta poți să jonglezi cu propria persoană de fiecare dată când o ștampila se îndreaptă vertiginos spre fruntea ta. “Sunt așa cum vreau eu să fiu!“, asta va transmite brandul tău personal. În culise, ești la fel de ușor etichetat ca marfa dintr-un magazin. Și dacă nici tu nu știi ce să scrii pe acele etichete, atunci ești cu adevărat pierdut. Să te cunoști atât de bine încât să-ți faci descrierea în 30 de secunde este un lucru mare. Dar ce farmec ar mai avea relația ta cu tine în acel moment? Trist ar fi să îți cunoști toată marfa, la fel de trist cum ar fi să o ții pe aceeași mereu. Dezamăgitor ar fi să te saturi de tine. Tratează-ți universul interior la modul propriu, ca pe un univers. Într-o continuă expansiune, cu mii de locuri nedescoperite și cu parametrii stricți în ce privește existența vieții. Învață să fii fascinat de your inner universe și podul către exterior se va clădi singur. Și ai grijă de el, pentru că va fi trafic greu. Și cutremure. Și inundații. Și ce calamitate îți mai trece prin minte. Asta așa, ca un point of view. Subiectul e altul.

Oricât de mult ți-ar plăcea să ieși în evidență și să întorci capete pe stradă, știi foarte bine că nu e felul tău de a fi. Doar ai nevoie de atenție. Poate în disperarea de a o primi, cauți în toate locurile mai mult sau mai puțin nepotrivite. Poate că doar ai nevoie de cineva care să îți spună: “well done, well done, you made it“, indiferent în ce stagiu te afli. De ce? Pentru că “un om sensibil într-o lume de rechini e inutil, așa că încetează, încetează să mai fi copil“. Iar refuzând să fii așa, îți pui 5 straturi de armură pe tine și te înarmezi cu orice lucru folositor pe care te învață viața. Stai în banca ta și te ridici doar “când este momentul”. Înțelepciune sau pură comoditate. Ești amabil cu toată lumea; oricine merită o șansă de a-ți intra în grații. Ești selectiv însă. Dacă nu simți o conexiune cu acea persoană, îți vezi de treaba ta mai departe. Iar când există, te deschizi ca o floare în preajma acelui om. Începi să arunci aleatoriu cu marfă să vezi dacă este returnată sau nu. E un fel de metodă te a te convinge că într-adevăr e ok să ai încredere. Și dacă este, te lași dus de val, pentru că asta face lucrurile speciale – imprevizibilul. În final îți vei lăsa amprenta pe acel suflet. Mereu s-a întâmplat și se va întâmpla asta, într-un mod pozitiv sau negativ. Înseamnă mult pentru tine. You want to be remembered.

Din exterior, pari o persoană obișnuită. Nu neapărat în sensul de plictisitor, dar că aparții unui “curent”. În sine, ești un vulcan de sentimente. Asta îți face privirea pătrunzătoare. Oricine se trezește în raza ei se va simți bombardat, intimitatea îi va fi amenințată. Un fel de “ce se-ntâmplă?“. Evident, există riscul de “ ‘ce plm se holbează ăsta la mine?!“, dar nu ruta asta ne interesează. Știi că este vorba aia “ochii sunt fereastra sufletului”. Ei, dacă lumea ar putea să-ți citească informațiile de pe retină ar observa că fereastra aia este mai mereu deschisă. Dar nu oricine merită să vadă asta.

Trăiești o poveste. Nu oricui i-ar plăcea să o trăiască alături de tine. Dar tu nu ești pentru toți și asta te face special.